O carte dedicată copiilor ce urmează să înceapă grădinița sau care au început deja să meargă la grădiniță.
Personajul principal din această carte urmează să înceapă grădinița. Cartea este concepută astfel încât să cuprindă activitățile de zi cu zi de la grădiniță, din momentul în care copilul ajunge acolo dimineața, până când se termină programul și un adult vine să-l ia acasă. Diversele activități descrise dau o imagine de ansamblu a celor mai tipice activități care se pot întâmpla într-o zi obișnuită de mers la grădiniță, cum ar fi lăsarea hainelor și a ghiozdanului la garderobă, adunarea copiilor în sala de joacă pentru diverse activități ludice și creative, servirea mesei, ora de somn, lecturile, jocurile în aer liber, apoi sosirea adultului care vine să ia copilul acasă.
Cartea îi poate ajuta atât pe copii ce urmează să înceapă grădinița, dar și pe copiii care merg deja la grădiniță sau la creșă. Cartea îl poate pregăti pe cel mic să înțeleagă ce presupune mersul la grădiniță, dar și ce schimbări vor apărea în viața lui de zi cu zi. Totodată, conținutul cărții este potrivit și pentru copiii au început deja să meargă la grădiniță; deoarece se prezintă prin situații și ilustrații cum ar putea să arate o zi obișnuită la grădiniță, îi încurajează astfel pe cei mici și pe cei mari să poarte un dialog constant despre experiențele de zi cu zi ale copilului.
Pe parcursul cărții, copilului i se adresează diverse întrebări despre cum arată o zi obișnuită într-o astfel de instituție, astfel încât copilul să se familiarizeze cu rutinele practicate zilnic la grădiniță. Cartea de față pune accent și pe dezvoltarea fizică și socială a copilului, utilizând întrebări specifice, precum „ce înseamnă să fii un bun prieten?” În acest fel, copilul este implicat activ în narațiune.
Cărticica este utilă și în cazul familiilor monoparentale sau al familiilor în care mama și tatăl nu locuiesc împreună.
Autor: Anna Dybdal
Autor: Helena Joy
Ilustrador: Anja Løfkvist
Todas as informações são transmitidas e armazenadas de maneira criptografada. As suas informações não serão acessadas pelos funcionários de O Meu Livro Favorito ou funcionários dos parceiros de O Meu Livro Favorito, a menos que entre em contacto connosco sobre o seu pedido. As informações fornecidas por si são usadas exclusivamente para processar, produzir e enviar seu o pedido. Pode, a qualquer momento, solicitar informações, actualizações ou a exclusão das suas informações.